Finanțări pentru comunele Colelia, Cosâmbești, Maia, Stelnica, Valea Ciorii și Valea Măcrișului

Astăzi, 25 februarie 2019, în foaierul Sălii de festivităţi “Europa” a Consiliului Judeţean Ialomiţa, a avut loc conferinţa de presă privind semnarea contractelor de finanţare din cadrul Programului Judeţean de Dezvoltare Locală.


Judeţul Ialomiţa, prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa îşi propune să sprijine proiectele de infrastructură de interes local, de dimensiuni reduse ca volum, care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate din cadrul altor programe de finanţare nerambursabilă.

În acest context, domnul Victor Moraru, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa împreună cu domnul Daniel Ganea, director Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ialomiţa (A.D.I.), alături de domnul Niţă Nichita – primarul comunei Colelia, domnul Popescu Bogdan – primarul comunei Cosâmbeşti, domnul Zamfir Marian – primarul comunei Maia, doamna Decu Fănica –primar al comunei Stelnica, domnul Ionescu Ştefan – primar al comunei Valea Ciorii şi domnul Bobeş Mihail – primar al comunei Valea Măcrişului au semnat contractele de finanţare care au ca obiect realizarea unor investiţii de infrastructură de interes local, vizând diferite domenii specifice astfel:

- U.A.T. Colelia îşi propune amenajarea trotuarelor strada Primăriei din comuna Colelia. Valoarea totală a proiectului este de 279.590,61 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 199.413,61 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 80.177,00 lei.
- U.A.T. Coşâmbeşti îţi propune modernizarea străzii Salcâmilor din comuna Cosâmbeşti. Valoarea totală a proiectului este de 285.626,80 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 85.626,80 lei.
- U.A.T. Maia-obiectul contractului de finanţare este ”Extindere rețea de canalizare pe strada Mare, Comuna Maia, Jud.Ialomița”. Valoarea totală a proiectului este de 426.565,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 226.565,00 lei.
- U.A.T. Stelnica va racorda la sistemul de canalizare menajeră comuna Stelnica. Valoarea totală a proiectului este de 294.388,51 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 94.388,51 lei.
- U.A.T. Valea Ciorii îşi propune amenajarea trotuarelor de pe strada Mihai Eminescu în lungime de 1.600 metri liniari, sat Valea Ciorii, comuna Valea Ciorii. Valoarea totală a proiectului este de 267.124,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 67.124,00 lei.
- U.A.T. Valea Măcrişului va amenaja un teren de sport, alei principale şi gardul Şcolii Gimnaziale Valea Măcrişului. Valoarea totală a proiectului este de 618.630,00 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 200.000,00 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 418.630,00 lei.

Cererea de finanţare depusă de U.A.T. Miloşeşti cu privire la realizarea de foraje pentru sistemul de alimentare cu apă în comuna Miloșești, județul Ialomița, a fost acceptată în vederea finanţării prin Programului Judeţean de Dezvoltare Locală urmând să fie semnat contractul de finantare. Valoarea totală a proiectului este de 258.136,36 lei, din care autoritatea finanţatoare contribuie cu suma de 168.987,10 lei, contribuţia beneficiarului fiind de 89.149,26 lei.

Share:

Rămâi conectat cu noi!

Comunicate de presă

Newee Slobozia